Cazări spectaculoase la poalele Munților Apuseni

Nu întâmplător am ales această locație, ne-am dorit câteva zile liniștite și cât mai departe de agitația urbană…

„Răsfoind” internetul am ajuns întâmplător pe site-ul care promitea o experiență unică sau pe care nu trebuie să o ratăm… cazare într-o casă tradițională românească! Am vizitat multe locuri în afara țării și am acordat o atenție mai mică locurilor frumoase din România, asta pentru că oportunitățile ne-au plasat mereu spre alte meleaguri. Astăzi vă prezint o locație de care m-am îndrăgostit iremediabil.

După o discuție cu Alin, proprietarul Casei Glod, am rezervat câteva zile într-o astfel de casă tradițională. Casele au o vechime de aproximativ 200 de ani, au fost recondiționate prin păstrarea elementelor originale și adăugarea unor elemente ce țin de confort (grupuri sanitare, utilități, etc).

Nu am înțeles inițial de ce nu au televizore în camere sau internet, aveam să realizez ulterior că decizia de a nu dota cabanele/casele cu astfel de tehnologii a fost una dintre cele mai inspirate alegeri pe care le-au făcut.

Drumul spre Glod a fost așa cum știm deja drumurile în România, mai ales dacă ai punct de plecare București… dar când am ajuns aici am dat peste o adevărat gură de Rai, în adevăratul sens al cuvântului.

Casele sunt senzaționale. Toate au fost salvate de la distrugere și transportate bucată cu bucată până în localitatea Glod, foarte aproape de Cheile Glodului. A fost prima dată când am dormit pe un pat de paie și lavandă, senzația este senzațională și la aproape 40 de ani nu credeam că mai există ceva ce mă poate minuna atât de mult, într-un sens bun. E drept că unii dintre voi poate au mai dormit în paie, dar cei crescuți strict la oraș nu au avut parte de o astfel de copilărie sau de viață de la țară în general.

Proprietarii sunt Alin și Dorina Mușat, asistenți medicali și iubitori de țară. Pe Alin l-am cunoscut spre finalul sejurului pentru că face naveta între Milano și Glod. De luni până vineri lucrează la o clinică în Milano și vineri noaptea se întoarce la Glod unde face pe gazda și pune umărul la treburile gospodăriei! Efort mult, muncă multă, dar pasiunile sunt pasiuni! Jos pălăria pentru ei!

Casele respectă în totalitate patina timpului, au intervenit doar la anumite detalii ce țineau de siguranța caselor și consolidare. Până și la paturi au folosit lemn de peste 100 de ani, toate aranjamentele sau decorațiunile camerelor respectă în totalitate arhitectura și tradiția românească. Abia acum înțeleg de ce nu au dorit să doteze camerele cu televizor sau internet (ce-i drept avem internet la telefoanele mobile), știrbeau foarte mult din originalitatea locației și a caselor în sine. Casa românească înseamnă tradiție. Ai intrat vreodată într-o astfel de locuință? Ești cuprins pe loc de un sentiment de pace și liniște, greu de descris în cuvinte. În trecut nu existau arhitecți care să facă proiecte, dar oamenii aveau propriile secrete pe care le respectau cu strictețe. Lemnul întotdeauna era procurat de ei, având grijă de pădure și respectând natura în adevăratul sens al cuvântului.

Experiența în sine a fost foarte frumoasă, pot să o numesc călătoria în care nu am facut nimic și ne-am încărcat bateriile pentru multă vreme. Zona este ideală pentru iubitorii muntelui și în apropiere sunt destul de multe obiective care merită vizitate, nu mai vorbesc despre Cheile Glodului, la o aruncătură de băț de gospodăria familiei Mușat.

Gastronomic vorbind am mâncat ce ne-au preparat gazdele, ingrediente locale și o brânză de milioane (nu puteam să plec acasă fără câteva kg de brânză de aici, localnicii o fac după rețete vechi și gustul este senzațional), cârnați de casă făcuți de Dorina toamna trecută și afumați cu rumeguș de brad.

Dacă este să rezum în câteva cuvinte de ce trebuie să vizitezi această locație, este foarte important să îți placă tradițiile românești, să iubești simplitatea și să ai curiozitatea să experimentezi cum trăiau oamenii acum 200 de ani.

Cameră single – 24 euro/noapte
Cameră dublă – 48 euro/noapte
Supliment pat – 20 euro/noapte 
Copiii cu vârste de până la 7 ani beneficiază de gratuitate la cazare.

Obiective turistice in zona

Cheile Glodului
Cheile Cibului
Mănăstirea Cheile Cibului
Mănăstirea Negraia-Pătrângeni
Cheile Caprei
Pesterea Feciorilor
Gaura Fara Fund
Muzeul Achim Emilian – Primul muzeu privat din Romania

Pe site-ul lor (www.casaglod.ro) găsești toate detaliile referitoare la prețuri, rezervări sau alte informații utile. Sat Glod nr 44 Comuna Almasu Mare, Jud. Alba ,  +40 746 350 969 sau casaglod@gmail.com

Daniel

Vei ajunge să te bucuri cu adevărat de o călătorie atunci când vei identifica ce anume îți place într-o călătorie. Cu cât îți alimentezi mai mult pasiunile, cu atât îți este mai greu apoi să te oprești.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *