Cum au reușit călătoriile să mă schimbe? Iată rezoluția anului în curs.

Până unde putem alerga la nesfârșit? Într-o mare rezoluție, de final de an, gândurile mele sunt dozate la maxim. La fel și energia, încearcă să își mai facă loc în anul ce tocmai se încheie. Am fost provocat să scriu “de ce-ul?”. De ce am aruncat la gunoi o carieră în viziunea unora: de ce ? de ce? de ce ? Dacă nu o să ne omoare, sigur ne va provoca un atac de cord, ” de ce-ul ” asta, într-o zi.

Am fost întrebat pe blog și m-am întrebat și eu deseori, oscilând într-o pseudodramă în care răspunsurile sunt vagi si diferite de la caz la caz. Pentru anul ce vine am ales o viață aproape de ceea ce simt, am experimentat destul de mult călătoriile, așa de mult încât știu ceea ce vreau și unde vreau să ajung.

Urmăresc mulți oameni care călătoresc, cu scopuri clare, cu liste bifate, cu obiective clare. Nu îmi mai doresc obiective sau destinații în care să trec bifat, vreau acolo unde pot rezona cu amalgamul de sentimente.

Viața nomadă nu este chiar atât de rea. Dacă în anii trecuți oamenii din jurul meu mă credeau nebun că renunț la carieră pentru a vedea lumea, lucrurile s-au mai domolit, timpurile s-au schimbat, poate și ei. Cum ar fi să fie aşa? Să ascultăm toți de intuiție, să fim cât se poate de transparenți, sinceri sau poate să nu ne mai pese de ceea ce crede lumea din jur. Să avem curajul să încărcăm într-o valiză tot bagajul emoțional și să evităm privirile înapoi. Îmi e dor de trecut, într-un alt fel. Să îl port ca pe un jerseu, să văd dacă se așează pe mine ca la început, să-i simt mirosul, să îmi amintesc cum a fost, să-mi aducă aminte de tot ceea ce eram atunci. Și el, trecutul, să mă lase să ies pe ușă ca și cum nu am nimic de pierdut.

Gândul că niciodată nu o să reușesc să fiu eu m-a măcinat întotdeauna și voi știți că am fost sincer în toate intervențiile. Tot ceea ce am reușit a fost să las adevărul demiurg să facă ce vrea el. Să fiu eu în fiecare moment, să mă bucur pentru clipe de fericire rare, gândind egoist că poate unii nu le găsesc niciodată. Dacă unii fug de ei și de toți, eu am deschis larg geamurile. Am tras perdelele și am lăsat soarele să își facă de cap. Când ești diferit, oamenii te văd ca pe un personaj care își poartă pașii pe o scenă, ești blamat si supus privirilor dezaprobatoare. Animalul numit societate este mult mai puternic decât acceptarea sentimentelor, întrebându-mă printre două fumuri, “Şi ce dacă?”.

Pe 2020 îl port în suflet de mult timp, poate ca pe 2010 când mi-am privit mama în ochi și am văzut că printre draperii apusul pătrundea în cameră. M-am întors din drum și i-am plâns pe umăr. ” Ăsta sunt eu” – am gândit și…fără să-mi dau seama o eliberasem de toate grijile posibile. Se făcuse beznă deplină când mi-am dat seama că tot ceea ce aveam să-i spun nu se putea reda în cuvinte, ca atunci când cuvintele murdăresc orice sentiment. 10 ani mai târziu, gândesc la fel; călătoriile construiesc drumuri sau le închid, ori…poate ambele. Posibil să fie un test, să vezi dacă reușești să te transformi într-un context nou, să vezi viața, oamenii, iubirile, altfel. 2020, smulge-mă din visare și dă-mi zile la turație maximă, ca o automatizare a relațiilor sociale și lasă-mă să fiu mereu cel de azi, lasă-mă să-mi fac din drum un bun barometru al relațiilor cu oamenii.

Vine viitorul peste noi. Am pregătit valiza, reconfirmând teoria că, suntem compatibili. Eu și drumurile. Îmi e dor să mă roadă stomacul de emoții, de sentimente încărcate de deja-vu. Îmi e dor să negociez cu mine, să mă privesc în oglindă și să adun toată energia bună din testul situațiilor limită. Suntem suma alegerilor și asta ne poate apropia sau îndepărta de locul în care ne dorim să ajungem. Partea frumoasă că putem oricând să ne schimbăm. Ne formăm cu fiecare alegere și avem prostul obicei de a ne autosabota. Oare pentru că a face ceea ce ne dorim parte o responsabilitate prea mare? Alegerile proiectează cum o să fie viața noastră în viitor. Și tu? Sau eu… Avem toată libertatea din lume, să adoptăm orice decizie vrem, să fim cine vrem; cu toate acestea, alegem să fim triști, pentru că este mai ușor să ne plângem de milă ?

2020 vine la pachet cu povești frumoase despre oameni. Despre cei care mi-au influențat călătoriile și viața, despre Andreea și viața din India, despre Chiperii și anii sabatici în căutarea fericii pure, a liniștii. Despre tot ceea ce pot eu și vă arăt și vouă.

2019 se încheie probabil cu partea aceasta ca ultim material de adio a anului în curs. Vă mulțumesc pentru fiecare gând trimis sau scris, ale voastre, ale mele. Nu sunt convins că scrisul vindecă răni, dar sunt convins că te face să uiți de multe. Ador să visez la alte anotimpuri, la alte meleaguri, ador să încerc să iubesc prezentul… nu doar atunci când acesta devine trecut. Și îmi doresc să reușești să te oprești din când în când, asta poate chiar o să te ajute să îți dai seama că fericirea se află lângă tine, de cele mai multe ori.

2 comments
  • Cosmin
    December 20, 2019 at 12:06 pm

    Foarte bine punctat ❤ Felicitări !!! Trebuie să învățăm să avem curajul de a fi noi înșine, să alegem doar ceea ce ne motivează și să păstrăm lângă noi doar oamenii cu care rezonăm și care ne ajută să evoluăm zi de zi.

    Reply
  • Anca
    December 20, 2019 at 12:42 pm

    Mi-a placut foarte mult dialogul din acest material. Sarbatori fericite si sa-ti fie viața asa cum o dorești!

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *