Fă-ți visul să se îndeplinească, fără scuze, fără piedici.

Multă vreme am ascultat părerile celor din jur sau mă rog, aproape 40 de ani… Într-o zi mi-am dat seama că nu îmi place deloc să aplic doctrine, chiar dacă paradoxal asta am făcut toată viața. De aici a pornit și dorința de a vedea lumea în felul meu, altfel decât prin poveștile cunoscuților sau documentare.

Cel mai greu lucru a fost să mă rup de tot ceea ce însemna mod de viață. Am tăiat de la rădăcină tot ceea ce mă ținea în orașul în care locuiam și am plecat unde am văzut cu ochii. Din fericire, Bucureștiul a fost un bun punct de oprire și uite că sunt 4 ani de când rezidența mea part-time este legată de acest oraș.

Prima experiență adevărată, una care mi-a oferit câteva palme directe, a fost Camino de Santiago. Mi-a schimbat total modul de viață, mi-a domolit așteptările cu propria persoană și a reușit să mă facă să înțeleg că pe lumea aceasta cel mai important om sunt eu, apoi restul. Spre norocul meu, omul de lângă mine nu mi-a impus niciodată restricții și întotdeauna a fost acolo unde trebuia să fie. Lângă mine.

Putem pune semnul egal între călătorie și căutare? O întrebare cu foarte multe posibile răspunsuri. Chiar dacă nu știm ce este cu adevărat în spatele unui chip, întotdeauna căutăm ceva. Poate ne căutăm chiar pe noi sau cine știe, o proiecție cât mai apropiată de ceea ce dorim să fim. Călătoriile sunt mai mult ca sigur parte din ADN-ul nostru. Migrăm înfruntând întreaga lume pentru o viață mai bună sau poate un apus perfect pe o plajă pustie la capătul lumii. Și totuși ce căutăm atât de departe?

Am învățat să mă detașez. Când sunt plecat, încerc să mă rup de realitate, de rutina zilnică, de biroul plin cu task-uri. Ador sentimentul pe care locurile noi îl aduce la pachet cu călătoriile, ca un soi de adrenalină pe care încerc să o păstrez cât mai mult timp.

Sincer? Am devenit mult mai descurcăreț de când îmi pun rucsacul în spate. Nu îmi mai este rușine să întreb dacă nu ma descurc sau să cer ajutor. Am învățat cu timpul că trebuie să am încredere în mine și că doar eu sunt principalul pion în dezvoltarea mea interioară. Sunt mai fericit, zâmbesc mai mult, am o poftă de viață la cote maxime și învăț zi de zi să fiu recunoscător pentru tot ceea ce primesc de la cei din jurul meu.

Călătoriile te vor învăța multe despre tine. Eu am învățat că nu am nevoie de foarte multi bani sau valize. Știu că pentru mulți prioritățile sunt diferite, dar pentru mine acum am simțit nevoia să fiu exact așa cum îmi doresc. Fă-ți visul să se îndeplinească, fără scuze, fără piedici. Nu știm niciodată ce aduce cu el mâine, dar avem șansa ca astăzi să fim exact cine dorim să fim… Ceea ce vă doresc și vouă din când în când!

Daniel

Vei ajunge să te bucuri cu adevărat de o călătorie atunci când vei identifica ce anume îți place într-o călătorie. Cu cât îți alimentezi mai mult pasiunile, cu atât îți este mai greu apoi să te oprești.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *