Pierdut într-o junglă de la capătul lumii, Sri Lanka.

Până acum, dacă rosteai Sri Lanka îmi veneau în minte plaje nesfârșite, cu nisipul fin al Oceanului Indian. Până să încep documentarea pentru această călătorie nu cunoșteam aproape nimic despre acestă țară superbă, acum pot spune că interacțiunea cu oamenii și locurile acestea au fost benefice pentru dezvoltarea mea culturală. Nu este deloc frecvent să vezi copaci de nucă de cocos îmbrățișând întreaga insulă, într-o liniște asumată de localnicii binevoitori. După ani întregi de războaie, Sri Lanka s-a refăcut încet, încet, aducând în același timp multe schimbări. Comparativ cu alte popoare de religie budistă sau hindusă, aici religia nu a fost încă exploatată la epuizare, oamenii sunt calzi și viața mai simplă. Nimic din ceea ce vede turistul nu este alterat, așa sunt obiceiurile lor, așa trăiesc în viața de zi cu zi.

Mi-a plăcut foarte mult căldura oamenilor, dar si deschiderea față de turiști, altfel decât în forma pur comercială. Nimic exagerat, nici măcar la capitolul curățenie nu sunt exagerați, dar ăștia sunt ei și mult prea săraci ca să avem pretenții la opulență. Ție, ca turist, nu-ți rămân prea multe opțiuni decât să trăiești așa cum o fac localnicii și din punctul meu de vedere în acest mod ai unica ocazie de a pătrunde mult mai intens în cultura și tradițiile lor.

Soarele este rege în sudul insulei. Se spune că aici întâlnești cele mai frumoase apusuri din lume și depinde din ce punct de vedere privești, probabil este adevărat. Toată partea de coastă a Oceanului Indian se trezește la viață odată cu prima geană de lumină și marchează începuturi de zile superbe. Acesta a fost și principalul motiv pentru care ne-am concentrat toată călătoria în partea de sud, cu preponderență spre plaje mai puțin turistice și în același timp unele dintre cele mai frumoase peisaje tipice.

Epoca industrială a ajuns și în Sri Lanka. Greu, ce-i drept, dar este sesizabilă dacă privești mai atent în jurul tău. Ai putea spune că tehnologia merge cot la cot cu meșteșugurile învățate din generație în generație, dar ceea ce face omul cu mâna lui nu poate înlocui o mașinărie sau cel puțin așa văd ei lucrurile.

Ești în căutare de distracție și petreceri nesfârșite? Cu siguranță Sri Lanka nu este pentru tine. Poate nici confortul sau luxul nu trebuie asociat cu această țară. Seara, străzile se afundă în tăcere și viața de noapte este aproape legendă urbană. Dacă mă întrebi o caracteristică distinctivă pentru experiența cu localnicii, pot spune cu mâna pe inimă că bunătatea și căldura sunt cuvinte cheie în orice descriere a acestui popor. Au fost locuri și oameni care aproape ne-au rupt sufletul în momentul plecării, am trăit totul în modul cel mai autentic și în spatele tuturor poveștilor pe care tu le citești pe internet despre Sri Lanka, se ascund calități ce ar face cinste multor europeni.

Se poate spune că Sri Lanka a devenit accesibilă ca preț pentru europeni și vorbesc strict din punct de vedere al biletelor de avion pana aici. În rest, nivelul de trai aici este dus uneori la limita extremelor, dar ca turist nu trebuie să îți faci prea multe probleme. Poți să trăiești liniștit și decent cu câțiva dolari pe zi sau poți să te răsfeți în opulență, după cum îți dictează propriul buzunar. Noi am ales prima variantă, mai ales pentru că ne-am dorit interacțiune directă cu cultura, oamenii și aceste locuri minunate. Înainte de călătoria în sine m-am documentat destul de mult, mai ales că am ales să călătorim pe cont propriu și ne doream ca totul să fie safe și să ne putem bucura de zilele de vacanță. Voi încerca în acest material să povestesc ce a însemnat partea de logistică, restul impresiilor probabil le voi posta în timp pe blog. Astfel, vă împărtășesc ceea ce am aflat și validat la fața locului. După ultima experiență în Thailanda, se adunase un dor de ducă și Sri Lanka a fost pe wishlist-ul meu de foarte mult timp. Dacă vrei o vacanță într-o destinație exotică și mai ales să nu fie o povară pentru buzunar… ai nevoie de flexibilitate, atât pentru buzunar cât și ca perioadă de călătorit.

Sudul este locul în care tronează siluetele de palmieri în toată splendoarea lor. Ușor dintr-o altă lume, una a arborilor de cocos, conturând perfect peisajul. Paradisul arată diferit pentru fiecare, fără îndoială. Am rămas cu impresia sau certitudinea că în Sri Lanka nu ajungi pentru experiențe pe care le-ai putea avea oriunde în altă parte. Ajungi aici dacă dorești ca acest PARADIS să îl transformi în ceva cu adevărat personal și cât se poate de intim. Să nu uităm că cele mai frumoase călătorii încep cu un singur pas… Sri Lanka este o tara multietnică, religioasă și multiculturală, o rețetă perfectă pentru o vacanță ideală.

Limba
Oficială este sinhala și tamil, pe a doua nu o vorbesc foarte multi. În engleză te vei descurca foarte bine cu localnicii, mai ales în zonele considerate turistice unde micile afaceri în care sunt implicați turiștii sunt adevărate surse de venit pentru ei. Nu că adoră limba engleză, dar au fost nevoiți să se adapteze. În plus, în scoli se învață limba engleză la un nivel mediu, așa că generațiile viitoare vor avea cunoștințe solide de limba engleză.

Religie
Există și hinduși, dar majoritatea populației este budistă. Găsim și aici foarte multe temple, dar parcă nu așa opulente ca în Thailanda.

Transportul pe insulă

Autoturism. Traficul este infernal, nu se respectă reguli de circulație. Dacă decizi să închiriezi o mașină, trebuie să ai reflexe foarte bune și puțin curaj. Nimic nu este imposibil, dar văzând la cald toată nebunia referitoare la trafic, o mașină cu șofer pe durata călătoriei este una dintre cele mai potrivite recomandări. Să nu mai vorbim despre faptul că se conduce pe partea dreaptă și ai nevoie de un permis de conducere de Sri Lanka… o formalitate birocratică. Dacă ai un permis de conducere normal, permisul pentru Sri Lanka se obține completând niște documente și achitând o anumită taxă.

Tren. Foarte ieftin, legăturile sunt foarte bune și practic poți vizita întreaga țară cu trenul… Ca un exemplu, o călătorie de 3 ore ne-a costat undeva la 9 lei/persoană. Biletele se achiziționează la fața locului, oficial nu se pot cumpăra online… dar există foarte multe agenții care îți pot procura biletele în avans, nu recomand tocmai pentru că nu le mai achiziționezi la prețul local, ci plătești comisioanele agenției (în general de vreo 4-5 ori mai mult decât prețul inițial al biletelor).
Călătoria cu trenul este o adevărată aventură și probabil una dintre cele mai interesante moduri în care poți să interacționezi direct cu localnicii… La fel și autobuzele, cu excepția faptului că aici biletul în cumperi direct de la șofer sau un nene care este desemnat controlor/vânzător de bilete. Ambele variante de transport sunt la nivelul anilor 70/80 în România. Deci uită de lux sau condiții de călătorie decente. Noi am folosit doar transportul local, tocmai pentru că ne doream să interacționăm cât mai mult cu ei, cultura și obiceiurile locale.

Viza
Am aplicat pentru viza online. Taxa de viză este gratuită și probabil o bună perioadă de timp vor elimina taxele pentru viză, tocmai pentru a încuraja turismul în această țară. Intrați pe site-ul oficial, pe care îl recomandă și MAE; mai există și alte site-uri, dar ca sursă de informare site-ul oficial MAE este cel mai potrivit. În aeroport, la biroul de emigrare am stat maxim 2 minute. Ne-au verificat pașapoartele, au aplicat viza pe pașaport și asta a fost tot. Inițial, din experiențele oamenilor care deja au fost în această parte a lumii, credeam că vom pierde foarte mult timp cu formalitățile. 1-0 pentru Sri Lanka!

Cazare
Găsești variante pentru orice buzunar, fără îndoială. Am evitat hotelurile și ne-am cazat doar în guest house. In medie, pentru cazare am plătit undeva între 10 si 15 dolari pe noapte/cameră dublă.

Într-un material viitor, revin cu informații despre bugetul total alocat călătoriei, dacă l-am depășit și mai ales cât am cheltuit în cele zece zile petrecute în Sri Lanka, top cele mai bune plaje in sudul insulei, dar și despre bucătăria si preparatele lor tipice.

Despre viza pentru Sri Lanka am scris aici, prima impresie din Colombo aici, Foto Pascal R.

Daniel

Vei ajunge să te bucuri cu adevărat de o călătorie atunci când vei identifica ce anume îți place într-o călătorie. Cu cât îți alimentezi mai mult pasiunile, cu atât îți este mai greu apoi să te oprești.

View all posts by Daniel →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Shares