Povestea româncei care a renunțat la tot pentru India sau cum să realizezi că viața este cu adevărat un dar…

Revenind la categoria oameni care călătoresc, astăzi discutăm cu Andreea Bizgan. Ca să ne familiarizăm cu personajul materialului de astăzi, o persoană atipică, spontană și plină de curaj. Viața a determinat-o să facă numeroase alegeri. Unele motivaționale, altele de care nu este mândră. Dar, pentru că întotdeauna există un dar, a reușit să vadă partea bună a lucrurilor. Pe ultima sută de metri a învățat că nu poți să ceri altora să te iubească și să te respecte, dacă tu ca persoană nu îți acorzi aceste privilegii. Oameni fiind imperfecți și mereu cu nevoia de cunoaștere, avem momente în viață în care deciziile pe care le adoptăm trebuie să rezoneze cu ceea ce suntem, să ne reprezinte personalitatea și să definească drumul pe care îl avem de parcurs, rezonând cu limite personale sau poate chiar depășind bariere nevăzute. Inițial doream un interviu, până la urmă Andreea a pus pe hârtie gândurile ei și le redau mai jos, fără să intervin foarte mult pe text.

India. O călătorie de 6 luni în care viața ei a fost întoarsă pe toate părțile, într-un amalgam de trăiri, de experiențe plăcute sau mai puțin plăcute, de singurătate asumată. Cum este să renunți la tot ce ai pe lumea asta și să pornești cu dreptul într-o viață de care ești convins că o meriți, dar niciodată nu ți-ai găsit resursele necesare pentru a putea începe să trăiești cu adevărat așa cum crezi că este potrivit pentru tine, în cel mai curat, dureros sau plăcut mod posibil?

Numele meu este Andreea Bizgan, am aproape 34 ani, am copilărit la tara in comuna Sascut/județul Bacău si de la terminarea Școlii Generala ma pot numi o “călătoare”
Absolventa a Colegiului Liceal Militar in Câmpulung Moldovenesc, am facut un hop de 500 km si am venit in capitala unde am urmat facultatea si masterul in domeniul Management, iar dupa am revenit in Bacău unde am lucrat o perioada in vânzări, dupa care am fost consultant parlamentar vreo 3 ani. De mica mi-a plăcut sa fac schimbări încât nu am rezistat mai mult de 4 ani pe o anumită poziție. In anul 2015 am încetat orice activitate pe domeniul politic si am urmat cursurile de maseur terapeut de unde a si reieșit prietenia cu Daniel. Îmi place sa lucrez in echipa si mai mult, iubesc sa fiu in preajma celor ce au nevoie de ajutor si sunt in suferinta…astfel încât timp de 3 ani am fost implicată intr-un proiect de suflet care se adresează persoanelor ce ajung in pragul divortului. Am rezonat cu acest subiect pentru ca si eu am fost ajutata in urma unei despărțiri de acest program si m-am alăturat echipei DIVORCE JOURNEY cu toată inima.

Anul 2018 a fost cel mai groaznic an…am rămas fără relație, jobul nu mergea cum mi-as fi dorit, mi-au fost apăsate niște butoane dureroase din copilarie care m-au condus către o depresie severa din care simțeam ca nu ma mai pot ridica. Asa cum este si proverbul, “Cizmarul umbla cu papucii rupți” , asa eram si eu…fiind înconjurata atâția ani de specialisti, am crezut ca pot gestiona singura situația dar ce sa vezi…am fost programată cu forta la psihiatru de colega mea, unde am urmat pas cu pas toate etapele. Sunt recunoscătoare ca am avut șansa sa am asa oameni minunați, care m-au susținut si mi-au rămas alături in acesta perioada.

Abia dupa ce te ridici si te uiti fără frica in spate conștientizezi obstacolele peste care ai trecut, iar daca ar fi sa dau un sfat celor care sunt blocați intr-o astfel de bula ar fi, sa apeleze fără doar si poate la specialisti… Acum ca am trecut si pe la “ doctor “, am avut energie suficientă sa ma încumet la un traseu de aproape 1000 km…Camino de Santiago care a fost de fapt un drum spre suflet si care mi-a ridicat multe bariere. Pentru multi poate părea o Nebunie acest “Camino “, dar pentru mine a fost o recomandare din partea lui Tibi Useriu care dintr-un mare fan si model mi-a devenit si prieten.
Partea “ proasta “ este ca daca faceți acest traseu nu va mai opriti, cum s-a si întâmplat de fapt la mine, pentru ca dupa aproape 3 luni “ universul “ mi-a deschis drumul către India.
De multi ani mi-am dorit sa vizitez aceasta tara, dar mereu am fost descurajata atât de prieteni cat si de știrile care ajungeau la mine. De data aceasta am simțit ca India este o chemare pe care este greu sa o exprimi in cuvinte, nimeni nu te poate întoarce din drum…pur si simplu in momentul in care am rostit India pe buze, intenția a fost trimisa in univers, iar din acel moment au început sa iasă in calea mea tot felul de persoane, evenimente, articole care au avut legatura cu aceasta tara minunata!


Îmi aduc aminte cu drag cand eram la birou cu prietenele mele si scriam rezoluțiile pentru anul 2019, iar plecarea in India era parte din acea lista 😊
Mi-am dorit din suflet o schimbare care sa ma scoată din zona de confort si care sa-mi deschidă sufletul către iubire!

Pregătirile pentru aceasta călătorie au fost in jur de 2 luni, la recomandarea lui Desíree am stabilit orașul in care sa-mi fie acomodarea mai ușoară, mi-am facut bugetul ( o parte din bani i-am împrumutat ), cu biletele de avion am fost ajutata de prietena mea, am aplicat pt viza, am vrut sa-mi fac si lista de vaccinuri dar n-am mai avut timp. Sa pot aplica pentru viza aveam nevoie de cazare, astfel încât verișoara mea mi-a închiriat un apartament in casa unor localnici pentru 1 luna, care a costat in jur de 250$.
A sosit si ziua plecării care nu a fost ușoară…am simțit ca o parte din mine se rupe si nu eram pregătită. Având in vedere ca doar verișoara mea m-a încurajat si mi-a spus ca are încredere in mine, restul familiei si prieteni au cam dat din umeri, iar din acest motiv aveam îndoieli in legatura cu decizia de a pleca, dar instinctul ma împingea de la spate către o lume noua!


Asa am si facut, am plecat lăsând tot ce aveam mai de pret… familie, prieteni, confortul, cultura, tara…fără sa ma uit o secunda in spate, am facut ce-am simțit si am început sa trăiesc!
Intr-adevăr, in prima saptamana am fost in stare de șoc…nu puteam intelege de ce universul a ales o asa destinatie pentru mine, Calatoria extremelor. Astfel încât am hotărât ca odată cu șlapii ce sunt nevoită sa-i las la intrare, sa-mi las prejudecățile si sa accept tot ce mi-e scos in cale.
Impactul este mare începând de la sărăcia in care ajungi, pana la mancare, cultura etc. Cu toate astea am “rezistat” 6 luni, as mai fi stat, dar îmi expira viza 😁
Am trăit in aceste luni cat altii trăiesc “o viata si nu prea”…am dormit la localnici, hostel…chiar si hotel de 5 stele, am experimentat orice mijloc de transport, am mâncat chiar si de la tarabele de pe strada, am luat păduchi, dar n-am fost niciodată in situația de a renunța.

In prima saptamana am avut o discutie serioasa cu “creierașul” si i-am spus ca suntem pe tărâm necunoscut si avem 2 soluții: ori ne adaptam si acceptam, ori plecam acasa… am facut echipa buna împreuna încât am început sa vad doar partea pozitivă la tot ce mi se întâmpla. Aceasta gândire pozitivă m-a ajutat sa atrag doar oameni frumoși, de la care am învățat ce înseamnă sa te bucuri fără sa ai nimic, am învățat ca a trai nu înseamnă sa fii intr-o continua alergatura si nemulțumire, am învățat sa fiu recunoscătoare si nu in ultimul rând am învățat drumul spre “ mine “, spărgând ziduri si deschizând obloanele pentru a face curatenie si a lasa lumina sa intre.
De la acest popor am învățat sa fac pace, sa iert si sa vindec tot ce durea si nu in ultimul rând sa-mi accesez puterea interioară care nu este altceva decât IUBIRE!


Astfel încât in cele 6 luni am străbătut cu doar un rucsac de 8 kg peste 20 orașe, ba chiar a fost unul pe care l-am vizitat de 6 ori atât de mult mi-a plăcut (Munnar), am facut 1 luna de zile voluntariat intr-un centru de tratament Ayurveda pentru bolile neurologice, specializat pe scleroza multipla, am facut yoga- meditații, am stat 15 ore la coada sa primesc imbratisare de la Amma (lider spiritual-guru), am facut masaj, m-am conectat cu sute de persoane, am fost invitata de Aurora Martin( prietena din România) la o conferința in Delhi unde a participat si Ambasadorul României in India alături de peste 2000 de femei de afaceri, am facut mii de fotografii pe care le-am descris cat am putut in postări pe Facebook…am facut atât de multe încât nu-mi vine sa cred pentru ca acum cand le scriu le si vizualizez si sunt mândra de mine ca mi-am dat voie sa trăiesc aceste experiente si nu in ultimul rând sa ies din zona de confort, sa învăț sa spun DA si sa ma bucur in totalitate de a trai in prezent acest cadou minunat!

Mi-as dori sa am o putere atât de mare încât sa pot transmite acest dar la cat mai multe persoane, pentru ca oricine merita sa fie fericit, si recomand ca cel putin o data-n viata, indiferent de varsta, sau destinația pe care o alegi sa te iei de mana si sa călătorești doar tu cu tine pentru ca doar asa poti descoperi lucruri de care nu esti conștient ca esti capabil.

Încheierea acestui articol o scriu chiar dintr-un autobuz, din India ceea ce înseamnă ca am revenit sa continui “Calatoria”… nu vreau sa dezvălui prea mult din planurile de viitor, dar cat de curând am sa fiu gazda pentru cei curajoși care sunt pregătiți pentru schimbare. M-am întors aici, în locul în care am învățat să mă iubesc. (Nu singură, am în geantă permisul de conducere pentru motocicletă… categoria A pentru India!)

Daniel

Vei ajunge să te bucuri cu adevărat de o călătorie atunci când vei identifica ce anume îți place într-o călătorie. Cu cât îți alimentezi mai mult pasiunile, cu atât îți este mai greu apoi să te oprești.

2 Replies to “Povestea româncei care a renunțat la tot pentru India sau cum să realizezi că viața este cu adevărat un dar…

  1. Uimitor. E nevoie de foarte mult curaj, mai ales pentru o astfel de schimbare. Pe la jumatatea articolului, eram proiectat, undeva prin Asia, într-un viitor…nu foarte îndepărtat. 🙂 Genul acesta de poveşti de viaţă, de articole, sunt ” deschizătoare de drumuri ” pentru cei care vor să-şi ia viața în mâini, însă, le lipseşte curajul pentru a se desprind de “turmă ” şi a crea un nou început.

    Mult succes în India ! 🙂

    1. Ai fost delicios cu acest mesaj, Cosmin 🙂 si inteleg foarte bine aceasta teamă pentru că am trecut prin ea pas cu pas in călătoriile mele!
      Pentru mine libertatea este una dintre cele mai importante valori, încât mereu am rucsacul pregătit pentru orice provocare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *