Top 5 cele atracții turistice în Kuala Lumpur. Iată ce nu trebuie să ratezi!

Kuala Lumpur a reușit să-mi depășească așteptările. O experiență unică, menită să aducă o notă pozitivă călătoriei în Asia.

Aflat în inima Malaeziei, orașul este în creștere continuă, un loc plin de istorie și culoare. Fiind o metropolă cosmopolită, cu o influență religioasă semnificativă, Kuala Lumpur este plină de oportunități. Celebrele turnuri gemene Petronas nu sunt singurele atracții de aici, diversitatea culturală este absolut fenomenală și toată perioada anului poți lua parte la festivaluri incredibile.

Sunt foarte multe locuri ce merită vizitate în Kuala Lumpur, așa că am făcut o listă cu top 10 locație ce nu trebuie să le ratezi dacă ajungi aici.

1 Parcul KLCC. Situat lângă turnurile Petronas, este cel mai mare parc urban din Kuala Lumpur, un adevărat sanctuar pentru oameni și animale. Aici găsim peste 2000 de specii de plante, în special floră autohtonă și palmieri. Copacii au fost selectați printr-un complex menit să atragă păsările călătoare și migratoare, promovând biodiversitatea în toate formele ei. Atracția principală a parcului este Lake Symphony, un lac masiv, cu un pod de 43 de metri… Nu trebuie ratat.

2 Chinatown. La insistențele lui Cosmin, am ajuns și aici. Se întinde pe mai multe străzi, până la templul Chan See Shu Yuen… unul dintre cele mai vechi temple budiste din Malaezia. Chinatown sau Petaling Street este o destinație populară pentru a intra în contact cu food street-ul local, turiștii apreciază această locație pentru cultura gastronomică incredibilă. Aici am mâncat cea mai bună supă cu crabi și creveți din Asia și spun asta cu mâna pe inimă! Pentru cei cu stomacul mai puțin aventuros, în Chinatown găsim absolut orice. Electronice, încălțăminte, haine, genți, suveniruri, etc.

3 Merdeka Square. Cele mai cunoscute clădiri coloniale ale orașului le întâlnim pe această stradă. Clădirea sultanului Abdul Samad cu multe influențe maure, este una dintre cele mai reprezentative locații din zonă. Tot aici găsim și o fântână din epoca victoriană, Biserica Sfânta Maria sau Muzeul Național al Textilelor.

4 Central Market. A fost locul care a reușit să mă impresioneze prin calitatea produselor oferite. Chiar dacă Kuala Lumpur are foarte multe piețe în care poți face cumpărături, aici găsim cele mai bune articole din oraș… raportat la calitate/preț. Situată în interiorul unei clădiri Art Deco Heritage, piața este amenajată într-un format prietenos, standuri și mici magazine în care poți face diverse cumpărături. Chiar lângă clădire, este situată o piață în aer liber unde întâlnim diverse meșteșuguri tradiționale și o mare varietate gastronomică locală.

5 Bukit Bintang Shopping District. Cartierul comercial și de divertisment din Kuala Lumpur. Cuprinde mai multe străzi și o serie de centre comerciale, piețe stradale, cafenele și restaurante de lux. Aceasta este zona în care au loc cele mai populare festivaluri, inclusiv petrecerea stradală de Anul Nou. Berhaya Times Square este centrul comercial cel mai popular, găzduiește unul dintre cele mai mari parcuri de distracție din Asia. Zona a devenit cunoscută și pentru serviciile de spa sau restaurante tematice din Kuala Lumpur.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *