Despre Thailanda s-au vorbit foarte multe în ultimii ani și ne-am dorit foarte mult să experimentăm aventura numită ASIA sau cel putin o mică parte din ea. De la primul gând și până la călătoria în sine, planificarea ne-a dat ușor peste cap și într-un final am reușit să obținem ceea ce ne doream… Viza pentru Thailanda!

Printre căutările noastre inițiale, am descoperit faptul că la București viza se acordă cu dificultate și ce cele mai multe ori cei care o solicită sunt refuzați sau puși să aducă diferite acte… Ne-am înarmat cu răbdare și am trecut cu brio peste această experiență. „Doamna Nina” de la ambasadă nu a fost chiar atât de înfricoșătoare precum îmi imaginam în urma recenziilor de pe internet. Experiența cu dânsa a fost una normală, mai ales că ne-am pregătit atent dosarele, nu ne-a lipsit nici zâmbetul, nici răbdarea necesară.

Care sunt documentele necesare?

– Formularul pentru viză. Probabil cel mai important document. Se poate descărca de pe site-ul ambasadei și trebuie completat corect.
– Poza recentă de 3,5 x 4,5 este necesară, trebuie lipită pe formular cu lipici (nu capsată). Atenție, în ambasadă este interzisă intrarea cu o foarfecă. Așadar ai grijă să tai poza acasă, cât mai corect posibil.
– Adeverință de salariu. Dosarul pentru viză nu este acceptat fără această adeverință.
– Biletele de avion. O simplă confirmare din partea companiei aeriene nu este suficientă, ai nevoie de biletele de avion în format electronic. Cele mai multe dintre ele sunt emise in sistem e-ticket.
– Rezervarea cazării. Cazarea trebuie să fie rezervată pe toată perioada calătoriei. Pe rezervare trebuie să apară numele tuturor persoanelor care călătoresc.
– Taxa de viză. Pentru single entry costă 30 de euro, se plătește cash.
– Pașaportul trebuie să fie valabil cel puțin 6 luni de la data aplicării pentru viză. Este necesară o copie a pașaportului, cât și o copie după cartea de identitate sau buletin.

Programul pentru sectiunea consulara este in fiecare zi între 9.30-12.00 si 13.30-15.30. Dacă totul este în regula, într-o săptămână viza ta este gata!