Izolarea în casă și exercițiile fizice

Bine v-am regăsit. Toată această isterie generală venită din senin în întreaga lume și-a pus fără să vrem amprenta asupra noastră. Important este să înțelegem că statul în casă ne poate slava viața!

Ok. Ce putem face în această perioadă, dacă tot nu mai putem merge la sala de sport?

Pauza de exerciții fizice impusă de statul în casă poate avea urmări extrem de rapide, suntem astfel tentați să ne mișcăm mai puțin și să mâncăm mai mult. Așadar, nu trebuie să încetăm să ne continuăm rutina zilnică de mișcare! Astfel, pentru a ne menține condiția fizică, dar și psihică, exercițiile fizice sunt must have în viața cotidiană.

Primesc foarte multe mesaje de la pacienți care acuză dureri de spate în această perioadă, probabil mult mai acut ca înainte pentru că viața sedentară nu face casă bună cu sănătatea. Sigur că odată cu apariția durerilor de spate ne gândim la o soluție în vederea tratării acestei probleme, în cele mai multe cazuri cauza durerii este diferită și este important să găsim cauzele corecte.

Cele mai simple sfaturi utile pentru tratarea durerilor de spate sunt cele pe care fiecare dintre noi le poate pune în aplicare acasă. Ridicați corect și evitați obiectele grele, faceți sport în mod regulat și controlați-vă greutatea, evitați mișcările bruște. Medical vorbind, cauzele durerilor de spate sunt determinate de deficiențe fizice (scolioză, cifoză, lordoza, etc) și este posibilă o amplificare a durerilor în această perioadă de izolare în casă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

nine − six =

× Programează-te!